13-21 octombrie 2013

Ediția din 2013 a festivalului – după părerea mea și nu numai – a fost una diversă, bogată și foarte, foarte valoroasă. De cele mai multe ori, noi ne lovim de o problemă importantă, și anume, fiind un oraș de la granița de Vest a României, destul de îndepărat de capitala teatrului, care este bineînțeles, nu numai capitala teatrului, ci și a țării, București, producțiile care se realizează acolo și nu numai – pentru că există, cum bine știm, teatre importante atât la Cluj, cât și la Sibiu, cât și la Timișoara, cât și la Iași, Târgu-Mureș – nu reușesc, de multe ori, să servească invitația noastră. Adică, așa cum spuneam și la începutul interviului, sunt momente în care schimbări de ultim moment, infirmări, alte angajamente ale actorilor colaboratori ne fac să nu putem să aducem spectacolele la orice ediție de festival. Dar, revenind la această ediție, îmi place să cred că a fost una diversă, am reușit să acoperim teatru clasic de la Shakespeare și până la – iată – foarte, foarte aproape de zilele noastre… o să mă contraziceți spunând că Lia Bugnar nu este un autor de teatru clasic, dar aici a fost o mică găselniță, un mic artificiu al nostru pentru că Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu trebuia să participe cu un alt spectacol, iar confirmarea de ultim moment a fost cu spectacolul Felii al Liei Bugnar și-al Ofeliei Popii, un spectacol care s-a bucurat de un real succes și, mai ales – țin să subliniez acest lucru – Ofelia Popii este pentru prima oară într-un rol major în fața publicului arădean, ea fiind o arădeancă get-beget și o actriță formată la școala din Cluj și, iată, apreciată și validată la Teatrul Național din Sibiu și pretutindeni în lume, pe unde au umblat producțiile domnului Silviu Purcărete.
Am grupat această ediție de festival sub titulatura REPER FEST. Național, european, multicultural pentru că aproape o treime din rețeta de bază a festivalului se constiutie prin participări internaționale. Mă refer aici la Teatrul Național din Belgrad, cu care vom stabili o legătură de colaborare pe viitor, teatrul din Békéscsaba, cu care am avut o relație destul de strânsă pe parcursul ultimului deceniu, am avut o companie din Grenoble și Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. De ce național? Pentru că am grupat producțiile importante ale teatrelor naționale ‒ cu titulatură națională ‒ în cadrul acestui festival. European, așa cum v-am spus, o componentă majoră, o treime din rețeta festivalului… iar multicultural pentru că s-au regăsit cel puțin patru limbi pe scena festivalului.

Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic Ioan Slavici, intr-un interviu pentru ArtActmagazin