Stagiunea 2014 – 2015
de Molière
Traducerea: Doru Mareş
Adaptarea scenică: Alexandru Mâzgăreanu
(în ordinea indicată de autor)
ARGANTE: Dan Grigoraş
GERONTE: Daniel Beşleagă
OCTAVE: Florin Hriţcu
LEANDRE: Dragoş Ionescu
ZERBINETTE: Nora Covali / Corina Grigoraş
HYACINTHE: Alexandra Suciu
SCAPINO: Cezar Antal
SYLVESTRE: Rareş Pîrlog
NERINE: Nora Covali / Corina Grigoraş
CARLA: Ingrid Robu
Regia: Alexandru Mâzgăreanu
Scenografia: Romulus Boicu
Muzica: Alexandru Suciu
Din secolul al-XVII-lea ajung până la noi ecourile unui râs tonic, lucid, curativ: râsul domnului Molière. Acuzat de blasfemie, de instigare la imoralitate, își apăra astfel spectacolele sale hohotitoare: „Datoria comediei fiind de a îndrepta oamenii distrându-i, am crezut că, în îndeletnicirea pe care o am, nu-mi rămâne altceva mai bun de făcut decât să atac, prin reprezentări ridicole, viciile secolului meu.“ (Prima jalbă către rege în apărarea piesei „Tartuffe“).
Premiera absolută a „Vicleniilor lui Scapin“ a avut loc pe 24 mai 1671, la Palais-Royal, Paris, rolul lui Scapin fiind jucat de Molière. Spectacolul a fost retras în luna iunie şi a fost puţin reluat în timpul vieţii lui Molière (de 18 ori). Astăzi, probabil că nu există teatru european care să nu fi montat măcar o dată această piesă. Pentru Teatrul Tineretului, „Vicleniile lui Scapin“ are o puternică amprentă afectivă, fiind primul spectacol din repertoriul său. Evenimentul a avut loc pe 3 octombrie 1958, regia spectacolului aparținînd lui David Esrig, iar scenografia fiind semnată de S. Briss. În 1992 piesa revine pe scena TT, în montarea lui Nicolae Scarlat, asistent de regie: Corneliu Dan Borcia, scenografie: Adina Panaitescu.
Iată că în 2014 tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu îmbracă piesa în haină nouă. Undeva, pe o plajă, unde este fieful tinerilor dezlănțuiți în distracție, Scapino și-a lăsat (în alt secol) pălăria țuguiată, costumul cu dungi verzi pe fond alb, sabia de lemn, masca și s-a îmbrăcat în pantaloni scurți. Dar spiritul lui de panglicar viclean, capabil să te vândă într-o lingură de apă, a rămas același ca pe vremea lui Molière. Farsa lui Molière a prins culoarea vremurilor noastre: cu trabant flower-power, investit cu inedite funcții de divertisment, cu doze de bere eliberându-și vulcanic conținutul în toiul petrecerilor pe plajă etc., dar spiritul ei a rămas același: zeflemisirea optuzității, plăcerea enormă a celui considerat umil de a le juca puternicilor renghiuri teribile.
(Raluca Naclad – secretar literar)
Aflat într-o perioadă creatoare „senină”, după cum el însuşi mărturiseşte, tânărul, dar deja experimentatul regizor Alexandru Mâzgăreanu se întoarce la clasici. Şi bine face. După Shakespeare, Cehov sau Caragiale, îi vine rândul unui clasic în toate sensurile termenului: Molière. Considerat cel mai mare comediograf francez şi european, acesta devine sursa principală de inspiraţie – prin texte şi spirit – pentru două spectacole mult diferite ca formă, dar atât de apropiate în fond. Într-un fond pornit de la dorinţa regizorului de a propune o lectură actuală a poveştilor de secol XVII, mergând însă până la esenţă, ne-mulţumindu-se doar cu o actualizare exterioară. Ca urmare, lucrurile se petrec logic, coerent şi, cel mai important, cu mult, mult umor.
[…] Update-ul piesei se face şi printr-o nouă traducere semnată Doru Mareş, fin cunoscător al comicului de limbaj şi al miracolului unui cuvânt rostit în proză sau versuri. Iar dacă acestui limbaj suculent îi adăugăm o stăpânire regizorală perfectă a mijloacelor comicului de mişcare (lazzi, bastonade), dar şi de caracter, situaţie sau moravuri, putem fi siguri că Molière nu s-ar simţi deloc trădat – nici ca scriitor, nici ca actor. Dimpotrivă.
Mâzgăreanu loveşte din nou. Molière rezistă.
Yorick.ro, 25 noiembrie 2014
